Va invit sa urmariti un excelent documentar despre Manastirea Banceni din Ucraina, despre Parintele Mihail Jar, staretul manastirii, despre credinta in Dumnezeu, cea care face minuni!



















Adaugă un comentariu

Imagini care fac mai mult decīt o mie de cuvinte:







Adaugă un comentariu

Fotografii de la botezul Mariei.






Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

Textul pe care l-am scris mai jos mi-a fost inspirat de următorul mesaj, publicat aici, referitor la taberele cu tinerii ostaşi, organizate de noi, īn anii trecuţi.

"Nu ştiu ce rezultate pot da aceste tabere zis ostăşeşti, pentru că rezultatul lor din punct de vedere duhovicesc este foarte slab.De exemplu, cunosc tineri care nu frecventează aceste tabere organizate de frăţiile voastre şi au o prezenţă din toate punctele de vedere conform Oastei şi tineri participanţi des īn taberele acestea, care pe timp ce trece arată exact ca “lumea”, atunci cānd īi īntālneşti. Atunci care este rezultatl efortului frăţiilor voastre? Mulţimea aceasta care pare interesată de aceste activităţi, este īn agonia focului de paie al amestecăturii şi duhului lumesc."

Ca unul care am participat, am muncit şi am susţinut aceste īntīlniri cu tinerii, numite generic “tabere”, pot să dau un răspuns la ce rezultate se pot obţine frate S.C. Acest cuvīnt care urmează este un mesaj şi pentru fratele C.M., fratele V.M. şi toţi cei care, īn necunoştinţă de cauză, cīrtesc īmpotriva aceste īntīlniri.

Pentru īnceput aş spune că īn cadrul acestor tabere se īncearcă o anumită disciplinare. Un program de respectat, de trezire la oră fixă, īnviorare, de rugăciune, de masă, de adunare, etc. Participarea nu era obligatorie dar era “recomandată”. Nu am avut probleme majore cu nimeni la acest capitol. Dimpotrivă, tinerii au răspuns pozitiv la toate cerinţele.

Apoi se poate vorbi despre o altă īncercare, aceea de “convieţuire” paşnică, echilibrată, nesmintitoare şi nevătămătoare pentru ceilaţi. Pr. Nicolae Steinhardt, de care a auzit toată lumea, zicea că la o mīnăstire nu e greu de respectat programul slujbelor, la miezul nopţii, ascultarea sau alte rīnduieli monahale. La mīnăstire e greu să te suporţi unul pe altul, să trăieşti īn comunitate, să te īntīlneşti zi de zi cu fraţii pe coridoare sau īn locuri comune, şi altele ca aceste. Noi ne dăm “mari fraţi” cīt ne īntīlnim rar la adunările prin ţară sau o dată sau de două ori pe săptămīnă. Ca experiment vă propun să ne ducem undeva, oriunde, să stăm vreo 2 saptămīni īmpreună: ori īnvăţăm să ne iubim mai tare ori… nu. Ţineţi minte la Sibiu, cum ne era convieţuirea. Cu unii am amintiri deosebite. Cu alţii… Īn tabere, cu tinerii am īnvăţat să īmpărţim totul. Inclusiv dreptul celuilalt la odihnă sau intimitate.

Am īnvăţat apoi să ne rugăm īmpreună. Lucru pe care, ni l-au spus, că acasă, īn familie, sau la adunare nu-l făceau! Aici au īnceput să prindă curaj, să li se dezlege limba! Timid la īnceput, apoi tot mai curajoşi! Şi tot mai mulţi! Slavă Domnului! Ne-am rugat dimineaţa la Sfīnta Liturghie, la rugăciunile dimineţei, la masă, la īnceput de adunare, la sfīrşit de adunare…

Pe grupe de cīte 12-15 fraţi şi surori, am īnvaţat apoi să ne cunoaştem mai bine, să povestim despre noi, despre adunarea de unde venim, să vorbim despre aşteptările fraţilor de la noi şi cum ar trebui să creştem duhovniceşte īn adunările noastre. Am citit versete din Sfīnta Scriptură, am vorbit despre ele. Am īnvăţat, de exemplu, anul trecut multe lucruri deosebite despre fratele Traian Dorz! Mulţi au recunoscut spăşiţi că nu citiseră cartea “Hristos, mărturia mea”, dar după tabără au avut un “apetit” deosebit spre a citi cartea respecitvă. Am vorbit deschis şi cald şi despre unele probleme actuale, pe care nu aveau curajul să le abordeze īn alte ocazii.

Unii tineri, pe care, de altfel, i-aţi şi văzut la adunările de tineret de la Sibiu, din Februarie sau de la Rusalii, de la Durău, sau īn adunările de tineret periodice zonale, care s-au făcut o vreme, acei tineri care se roagă, cīntă şi mărturisesc acum pe Dumnezeu cu curaj sfīnt şi putere, ei bine… i-am văzut născăndu-se, īmbobocind frumos, unde?… īn aceste tabere, de vreo 4 ani īncoace! Pot să-i numesc şi personal pe unii dintre ei, dar lauda să fie a Domnului şi nu a lor sau, mai rău, a noastră!

Pe tineri i-am văzut participīnd la Sfīnta Liturghie, le-am văzut feţele fericite şi luminoase la majoritatea, mai ales la cei care s-au spovedit şi īmpărtăşit. Pr. Claudiu, Pr. Vasile, Pr Adrian, Pr. Petrică, Pr. Sinel, Pr. Petru şi Pr. Ilarion pot da mărturie despre asta. Pe tineri i-am văzut voioşi şi fericiţi urcīnd dealuri şi munţi făcīnd pelerinaje la schituri şi mīnăstiri din apropierea taberelor.

I-am văzut pe “fraţii bătrīni” care au venit să ne īnsoţească, seară de seară, īn adunările din tabere. Prezenţa lor discretă uneori, īnţeleaptă şi īndrumătoare alteroi a folosit tuturor. I-am văzut prinzīnd şi mai mult drag de tineri şi de statul īmpreună cu ei…

Scrii mai sus frate de “apucături lumeşti”. Ei bine, aici īn tabere, tinerii au fost īncurajaţi să lepede multe apucături de astea. Tinerii au fost īncurajaţi să se roage mai mult, să citească Scriptura mai mult, să participe la adunările locale mai mult, pe toate să le fac㠓mai mult”!

Ar mai fi de spus despre faptul că īn “comunitate” activităţile, munca era mai uşoară şi mai plăcută: la bucătărie, la aprins focul, la supravegherea focului īn sobe, la curăţenie. Ar mai fi de spus despre “măncat totul din farfurie”, despre “a nu arunca pīinea”, despre faptul că tinerii s-au īnvăţat să facă cīt puţine mofturi. Ar fi de vorbit despre spiritul de echipă la un simplu joc cu mingea sau ca regula pricipală, nimeni nu pleacă din locaţia taberei fără să anunţe īndrumătorul grupei sale, nu cu scopul de a-i controla, dar a şti, a ne păsa, unii de alţii. Ce ştiţi despre responsabilitatea sau mai bine zis de grija ca nimeni să nu se īmbolnăvească, nici de la mīncare, nici de la alte activităţi. Despre fiecare clipă petrecută īntr-o tabără se poate spune ceva cu scopul final de īndreptare duhovnicească.

Ar mai de spus, ca īncheiere, că legămintele pe care le-au făcut īn tabere o să le fie mereu aducere aminte īn toate momentele grele ale vieţii lor. Aş mai aminti de cuvintele de mulţumire şi īncurajare din partea părinţilor tinerilor care au fost prin tabere. Acest fapt adăugat la bucuria că unii tineri devin pe zi ce trece, fraţi şi surori implicaţi tot mai mult īn adunările locale sunt semnul ca īn aceste tabere nu s-a muncit degeaba. Cīt Dumnezeu ne-a dăruit pricepere şi īnţelegere, noi am semănat. Dar tot Domnul poate să ude cu Harul Său şi face să crească mica noastră lucrare. Şi bineţeles că nu este meritul nostru. Noi am fost şi suntem robi datori să facem asta.

Măcar noi am īncercat să facem ceva. Ne rugăm īn continuare pentru ei, şi aşa cum am scris mai sus, īi vedem cum unii dintre ei cresc frumos pentru Hristos. Īi īntīlnim cu bucurie, cu plăcere şi cu căldură de fiecare dată! Noi am văzut o lipsă şi am īncercat să facem ceva. Fraţiile voastre, īn afară de a comenta mereu cīte ceva şi de a-i trata cu destulă acreală, ce aţi făcut pentru tinerii aceştia?


PS. Fratele C.M., de parcă se terminaseră subiectele de predici la o adunare de tineret, zicea odată c㠓nu este nevoie de tabere ca acestea, că educaţia se face īn familie şi īn adunare, nu īn tabere…” Da, fratele are dreptate: copiilor mei, eu şi soţia mea ne vom strădui să le dăm cea mai bună educaţie duhovnicească, aici īn familie şi la adunare. Şi īn sensul acesta nu va fi nevoie de “tabere”. Dar ce ne facem cīnd constatăm, aşa cum am scris mai sus: nimeni īn familiile lor sau īn adunările lor, nu le inspiră tinerilor dragostea de rugăciune, de cīntare, de mărturisire, de mersul la biserică, de vieţuirea fericită şi paşnică cu toţi fraţii şi surorile tineri sau bătrīni… Am zis “nu le inspiră dragostea de…” nu le tună şi le fulgeră…




Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

Pentru cei nemulţumiţi de sine, de tot ce au, nemulţumiţi de alţii, nemulţimiţi de tot ce dă Dumnezeu...
E īn limba engleză. dar se īnţelege şi numai din imagini...







Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

Acum cīnd scriu am īn mine o mīnie mare. O supărare. Cu multă dezamăgire şi durere am descoperit recent că cineva dintre cei dragi ai mei, suferă de o neputinţă extraordinară. Pīnă acum s-a camuflat destul de bine, ceva bănuiam eu, dar acum am īnţeles mai bine despre ce e vorba. Nu e frumos şi nici nu-mi permit să scriu despre el şi despre păcatul lui, dar se-nţelege că mīnia mea este īmpotriva robirii, a patimei. Īmpotriva celui rău care-l ţine rob.

Mai am pe altcineva, mai aproape de sufletul meu, care suferă de acelaşi soi de patimă. Mă doare inima să-i văd absorbiţi de atīta neputinţa de a scăpa de patimi. Recunosc amīndoi că e nu e bine, se luptă cu patimile, cīnd am crezut că s-au eliberat, i-am văzut căzīnd iar.

Uneori mă cuprinde un altfel de mīnie. Īmi vine să-i iau la bătaie! Īmi vine să dau cu ei de pămīnt. Sunt oameni mari, care ar trebui să-şi asume mai bine responsabilităţile de adulţi. Ar trebui ei să-mi fie „părinţi” şi eu „fiu ascultător” şi nu e drept ca un tīnăr ca mine să le spună cum stau lucurile. Am mai scris despre asta, īntr-un post amterior, acolo fiind vorba de altfel de „părinţi”. Īn legătură cu mīnia bătăioasă, īnţeleg că nu e bine, dar recunosc că acesta este sentimentul ciudat pe care-l am.

Uneori īmi vine să-i abandonez, să-i las īn plata Domnului. Dar nu este nici asta o soluţie bună şi de fapt aici am vrut să ajung. Am īnţeles că problema lor de fapt nu e numai a lor. Este şi a mea. Neputinţa lor de a ieşi din mocirlă este teribilă dar eu cred că problema adevărată este şi felul meu de a mă raporta la ei. Sunt convins că Dumnezeu īngăduie o astfel de situaţie (a nu se īnţelege că e de acord sau că El o dă īnadins) mai mult pentru īndreptarea mea decīt a lor.

Īncerc să mă explic mai bine. Eu sunt gata să osīndesc paiele lor, mai mari sau mai mici, depinde de gradul meu de subiectivitate. Īn schimb, bīrnele mele ar părea de mai mică importanţă. Īncercīnd să-i schimb pe ei, de fapt, eu am văzut goliciunea mea. Tonele de reproşuri, sfaturi "măreţe", reţete de a ieşi afară din patimă nu valorează absolut nimic. Totul este o mare pierdere de timp. Aşa este! Pierdere de timp preţios īn care eu m-aş ocupa mai mult de zidirea mea sufletească! Schimbarea mea īn Hristos ar putea fi soluţia şi pentru ei. Cum eu sunt īncă departe pe Cale, cum eu bat pasul pe loc, cel rău pare că are biruinţă asupra lor. Dumnezeu s-ar putea īndura de ei şi poate să facă schimbarea īntr-o clipită. Eu dacă rămīn la fel de mīnios, tot departe rămīn...

Am vorbim la persoana īntīi singular, dar cred că şi unii dintre voi se regăsesc īn aceaşi situaţie ca şi mine. Domnul să aibă milă de ei dar mai ales de noi şi să ne dea tărie să fim biruitori. Apoi mīnia noastră să fie "convertită" spre noi īnşine. Iar faţă de ei să fim plini de compasiune şi plini de căldură sufetească. Ei nu au nevoie de reproşurile noastre. Ei ştiu singuri prin infernul prin care trec, dar ar avea mai multă nevoie de īncurajarea noastră blīndă şi caldă. De exemplul viu, vizibil şi biruitor! Şi cum am putea să i-l dăm dacă la rīndul nostru, nu ne facem noi īnşine biruitori, cerīnd aceasta de la Hristos, Iisus Birutorul morţii şi al tuturor neputinţelor?



Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii... Miluieşte-ne Doamne, cu īnţelegere, cu răbdare, cu mila, cu iubire. Nu te uita Doamne la păcatele noastre cele multe, ai milă Doamne de noi şi de fraţii nostri...




Adaugă un comentariu