Slăvit să fie Domnul şi bine ne-am întâlnit! (*)

După vorba Părintelui Nicolae Steinhardt, când vom ajunge pe lumea „cealaltă”, indiferent unde, la „bine” sau la „rău”, ne vom mira de multe, dar cel mai mult de trei lucruri. Unde-s acei pe care ne aşteptam să-i găsim acolo şi nu sunt, ce caută acolo acei pe care nu ne aşteptam să-i găsim în locul acela şi cel mai importat, ce căutăm noi acolo...

Desigur că vorba aceasta îşi are adâncimea ei duhovnicească, cu rezerva viitorului, dar sunt sigur că mulţi dintre noi, aici în curgerea zilnică uneori prea monotonă a timpului, deja avem în minte întrebarea aceasta: „Ce caut eu aici!?...” Pregătindu-te să vii aici în tabără, sau poate după ce ai aflat că părinţii, rudele, fraţii, etc, te-au înscris pe lista participanţilor, sigur te-ai gîndit: „Ce caut eu acolo!?...”

Tânăr drag!

Multe vor fi motivaţiile şi justificările, dar cea mai importantă ar putea fi că acolo în adâncimea sufletului tău ai un gol pe care te strădui de ceva vreme să-l umpli cu ceva. Ai încercat cu multe, dar te-au dezamăgit toţi, inclusiv cei de la care te aşteptai mai mult.

Sunt sigur că ţi-au spus şi despre Dumnezeu, şi că El nu dezamăgeşte niciodată. Ba mai mult! Ştii pe de rost unele obiceiuri, predici şi cântări. Dar golul se încăpăţînează să rămână acolo! Te-ai întors cu faţa către Dumnezeu, aşa cum ai înţeles şi cum ai putut tu, dar... simţi că ceva încă lipseşte!

Şi cel care scrie aceste rânduri suferă uneori la fel ca tine, dar bucuriile şi împlinirile mele sufleteşti vin atunci când mă întorc mai mult la Domnul Hristos, când mă lupt mai mult cu mine şi cu tot ceea ce-mi umbreşte apropierea de Dumnezeul meu. Şi te asigur că sunt stări sufleteşti ce nu pot fi descrise în cuvinte!

O altă mare încurajare pentru mine este faptul că nu lupt singur! Văd mereu luptători neînfricaţi şi hotăraţi să ducă lupta cea duhovnicească până la capăt! Chipuri senine şi luminoase care-şi găsesc împlinirea în Dumnezeu şi în dragostea dovedită pentru fraţii lor!
Am văzut şi mulţi biruitori, iar unul dintre ei este cel pe care l-am comemorat de curând, pentru cei 20 de ani de când a trecut Pragul Veşniciei. Fratele Traian Dorz a fost şi va rămâne un exemplu uriaş de credinţă, jertfă şi energie creatoare puse pe deplin în slujba lui Dumnezeu.

Dacă fratele Traian ar fi printre noi, (câţi nu ne-am dori asta!?...), sunt sigur că nu ar fi vorbit despre sine, nici nu ne-ar fi lăsat să-i enumerăm calităţile omeneşti şi mai ales cele duhovniceşti. Ar fi spus: „Am făcut ce eram dator să fac. Hristos mi-a fost modelul vieţii mele, l-am urmat pe El, iar voi iubiţilor, sunteţi datori să faceţi la fel...”.

Ei bine, întâlnirea aceasta, aici, la Hârja, nu a fost programată pentru a vorbi din nou, numai la nivel teoretic, despre fratele Traian Dorz. Ci să descoperim împreună temelia pusă de el, sursa lui de putere, de înţelepciune şi de inspiraţie, Hristosul pe care L-a iubit şi L-a propovăduit până la moarte şi mai ales, ce trebuie să facem ca să-i putem urma şi noi exemplul.

Toate acestea, cu ce scop? Pentru a reuşi să umplem golul acela lăuntric despre care vorbeam la început...
Domnul să ne ajute!

S.T.
Hârja, 13 iulie 2009.


(*)Acest text l-am scris pentru fratii tineri care vor veni in tabara de tineri de la Harja, care va avea loc zilele viitoare,13-18 iulie a.c. Despre tabără aici.
Slăvit să fie Domnul!

Your comment:
             Name:
            E-mail:

Enter the string of characters appearing in the picture: Remember Me